«
»


Cum sa construiesti mesaje puternice

Posted by 2activePR on Apr 7, 2010

Nick Andrews propune in ultimul sau editorial o lista de “to do’s” atunci cand dorim dezvoltarea unui mesaj eficient si convingator.

Pe masura ce numarul canalelor de comunicare sporeste, clientii ne cer ajutorul din ce in ce mai des in dezvoltarea mesajelor eficiente si convingatoare.

De aceea “Sesiunile de Mesaje” au devenit o activitate curenta si un serviciu uzual oferit clientilor. Probabil ca la un moment dat te vei surprinde in fata unui flipchart in timp ce incerci sa intelegi ceea ce isi doreste clientul sa transmita consumatorilor.

As dori sa va prezint in cele ce urmeaza cateva concluzii despre cum sa iti faci clientii sa inteleaga rolul si functionalitatea mesajelor pe care vor sa le transmita.

• Nu presupune ca ariile tale de interes coincid cu cele ale publicului tinta. Chiar daca un procent de 5% este extrem de important in interiorul organizatiei, publicul tinta il recepteaza insa ca fiind o cifra foarte mica.

• Mesajele construite in jurul avantajelor directe ale targetului sunt foarte probabil sa fie receptate pozitiv.

• Fii sigur ca stii motivul pentru care comunici mesajul. Este o diferenta majora intre comunicare si persuasiune. Persuasiunea este mult mai dificil de obtinut. Comunicarea poate oferi un context pozitiv pentru persuasiune, insa mesajele trebuie sa fie customizate in functie de reactia finala dorita.

• Nu poti avea un numar mare de mesaje cheie. Daca totul este important, atunci nimic nu este important cu adevarat. Eu prefer sa comunic in general trei mesaje cheie si niciodata mai mult de cinci. In acelasi timp, daca nu-mi poti argumenta mesajul cheie, inseamna ca nu-l pot folosi nici eu in planul de comunicare.

• Daca vrei ca oamenii sa reactioneze la ceea ce ai comunicat, fii sigur ca au inteles repede ce trebuie sa faca si ca le va fi usor sa puna in aplicare decizia luata. Cea mai mare bariera care impiedica oamenii sa faca ceea ce le comunici este confuzia.

• A delega pe cineva sa comunice mesajul in locul tau poate ajuta mai mult decat daca l-ai transmite chiar tu. Este o tehnica clasica de endorsement, dar care functioneaza mereu.

• Este foarte important sa potrivesti fiecare mesaj cu mediul de comunicare si sa il transmiti in stilul potrivit. Nu are niciun rost sa trimiti un document de 100 de pagini plin de grafice si statistici unui grup de tineri, la fel cum nu ai vrea sa comunici unui grup de persoane de peste 60 de ani folosind Twitter.

• Daca vii dintr-un sector tehnic, nu incepe cu informatiile tehnice, ci mai degraba incearca sa indulcesti mesajul astfel incat sa fie pe intelesul tuturor. Mai indicat este sa incepi cu ceea ce este esential pentru compania ta si consumatorii/clientii tai si abia apoi sa gasesti informatiile care iti sustin argumentatia. De aceea comunicarile ONG-urilor tind sa fie mai interesante, si nu atat de corporate.

• Si in final, daca mama nu intelege mesajele, atunci probabil ca sunt prea lungi si prea complexe. Simplitatea inseamna totul.

Nick Andrews este consultant in comunicare corporate si public affairs cu o experienta de peste 20 de ani, din care ultimii 14 in Bruxelles. Este specialist in managementul de criza, managementul schimbarii si pozitionarii si a desfasurat programe corporate extinse in toata Europa. Nick s-a alaturat Fleishman-Hillard in 2005, fiind in prezent Senior Vice-President & Partner Fleishman Hillard. Gasiti toate editorialele lui Nick Andrews pe Strategic.ro.

Comments are closed.